Mi-e frică și respirația este grea de emoție. Niciodată nu m-am simțit mai mic ca atunci când l-am ținut în palme pe Hristos la hirotonie, știți e momentul acela când arhiereul ti-L dă la propriu pe Hristos și îți cere să îi șoptești adâncurile tale. E atunci când îl cunoști prima dată pe Hristos deplin și te golești de tine ținându-L pe stăpânul universului în palmele tale mici și neputincioase.
Astăzi m-am simțit a doua oara astfel, atunci când ierarhul meu m-a luat în brațe și mi-a șoptit ceva care mi-a cutremurat toată ființa mea. Nu au fost decât câteva cuvinte, dar au luminat ungherele sufletului meu. Ce vrednicie, ce merite, ce realizări? Toate câte le-am făcut, doar prin mila lui Dumnezeu, Cel fără de care nici măcar un fir din capul nostru nu pică. Dacă as fi bănuit ce mi-a pregătit părintele Andrei, aș fi fugit înainte să fiu luat și aruncat în mijlocul bisericii și indemnat de arhidiacon să fac 3 metanii….Credeam că este o pedeapsă și vreo epitimie de împlinit, aș fi acceptat cu strășnicie, ohhh de câte ori nu am greșit de când port haina asta aducătoare de hulă, uneori plină de praf și mizerie, a lumii, a noastră personală. Iconom stravofor……purtător de cruce. Dar ce fel de cruce oare? Una de ocară, așa cum a purtat Domnul Hristos pe Golgota, sau aurită și aducătoare de seducție, că ai fi cineva, ca ai fi realizat ceva? Dacă am împlinit ceva de când sunt preot, nu știu.. singur nu am făcut niciodată nimic bun, doar cu Dumnezeu și cu voi oamenii. Așadar dacă este să port crucea, să știți că ea este a voastră în primul rând, fiindcă doar cu voi s-au putut realiza lucrurile care m-au adus în aceasta situație grea. De a purta o cruce care nădăjduiesc să fie mântuitoare și nu osânditoare în fața lui Hristos. Mulțumesc Ips Calinic pentru dragoste. Mulțumesc PS Damaschin pentru căldură. Mulțumesc părintelui Andrei pentru situația în care m-a pus…… Mulțumesc vouă pentru că va încăpățânați să continuați a mă suporta, cu multe lipsuri …. toate spre Slava lui Dumnezeu. Sus inima! Sus!
